Alb Negru


Cate stele merita acest artist?

Biografie

Trupa ALB NEGRU -respectiv Andrei și Kamara, reprezinta un proiect inedit care de la bun inceput s-a facut remarcat datorita contrastelor la nivel de imagine.

De-a lungul timpului au lansat piese ale caror versuri sunt cântate în limba română și franceză, suprapuse ingenios peste ritmuri dance alerte cu influențe din muzica r&b sau reggae. Mesajul recurent al trupei este că muzica poate însemna dragoste, iar dragostea are mai multe sensuri, scopul celor doi fiind să dea un nou sens expresiei „te iubesc”, expresie transformată în „je t’aime” cald, pasional și sincer.

Scena Festivalului de la Mamaia a fost prima care i-a gazduit pe cei doi baieti de la Alb Negru in toamna anului 2004. Piesa “Noi doi”, participantă la acest festival, avea să devină în scurt timp un hit.

“En garde” (2004), albumul care a reunit primele piese Alb Negru a marcat debutul pe piața muzicală a acestor băieți descoperiți cu câteva luni în urmă de către Mister M ( fostul “Domn Problemă”).

“Fără sens”, piesa care a promovat cel de-al doilea material discografic, “Passion” – 2005, a consolidat poziția formației Alb Negru pe piața muzicală românească și a atras atenția radiourilor din Turcia, Spania și Franța.

Andrei și Kamara au demonstrat că au talent și prin urmare viitorul se anunță favorabil.

Vara lui 2005 le aduce băieților participarea la Festivalul de la Mamaia și Premiul pentru Excelență artistică din partea Fundației ‘Ion Voicu’, pentru piesa “Hello! (Muza mea)”.

Dupa succesul single-ului “Mi-e sete de tine”, in martie 2013 lanseaza single-ul “Zile”, alaturi de Ralflo si Rares.


Melodii

Acest artist nu are inca un canal pentru melodiile lui personale.

Facebook

 https://www.facebook.com/albnegruoficial

Statistici


634 vizualizari | 0 comentarii | 0 voturi

Total comentarii : 0
avatar